Sorin Cârțu confirmă venirea lui Marinos Ouzounidis (52 de ani) pe banca Universității Craiova. Grecul va debuta pe banca oltenilor la meciul cu Botoșani. Oficialul din Bănie dezvăluie că înlocuitorul lui Corneliu Papură a impresionat încă de la negocieri.
Marinos Ouzounidiseste aşteptat în Bănie pentru derby-ul de sâmbătă, cu Dinamo, dar va debuta ca antrenor al oltenilor la meciul de la Botoşani, din Cupa României, așa cum ProSport a informat. Noul tehnician va avea un salariu de 15 mii de euro pe lună, conform informațiilor noastre.
Universitatea Craiova primește vizita rivalei Dinamo, într-un meci din etapa a 22-a din Liga 1. Partida este programată sâmbătă, de la 21:00, și va putea fi urmărită Live Video Online pe ProSport.ro.
Plecarea lui Corneliu Papură după o serie de șapte remize a lăsat Universitatea Craiova pe mâna interimarului Dragoș Bon. Mihai Rotaru a finalizat negocierile și a bătut palma cu un antrenor surpriză.
„Să ne gândim mai puțin cum dansăm și să vedem cum jucăm. Ieri am aflat și eu, ieri au stabilit clar. Nu ne-a surprins, era în analiză mai demult. Au fost vreo trei, patru, cini antrenori în discuție.
Mâine se semnează actele, dar 99 la sută e ok. Toată negocierea a rămas la semnarea actelor. Nu va fi pe bancă pentru meciul cu Dinamo, dar mai mult ca sigur va fi la Botoșani.
Obiectivul rămâne același, cupele europene. Dacă putem să recuperăm la obiectivul maximal de la începutul sezonului, ar fi ok, dacă nu… să vedem.
Important e ce facem de acum înainte. Pe mine nu mă intereseaza nimic de ce a fost în spate.
Până pe 8 ce să mai facem? Încercăm să îl recuperăm și să îl revitalizăm pe Burlacu. Credem în calitățile lui… E un lot numeric destul de bun.
Vedem care este filosofia lui. Are un CV bun, a antrenat la echipe bune, este un fost fotbalist foarte bune, a jucat la Panathinaikos…
Față de cei cu care s-a discutat, el era la curent, s-a pus foarte bine la punct, omul era la curent cu multe despre ce înseamnă clubul nostru, despre jucători.
Au fost discuții cu toată lumea, toată lumea a avut șansa discuțiilor și interviurilor. Nu au fost români pe listă. Ceh, portughezi… au fost mai mulți.
E o cădere semnificativă a echipei, la un moment dat am avut șase puncte înaintea FCSB… Ceea ce așteptăm de la noul antrenor sunt rezultatele. Poate nu chiar pe termen scurt așa, dar… În general, când vine un antrenor nou la o echipă, nu prea trebuie să piardă partida respectivă”, a declarat Sorin Cîrțu la Digi Sport.
APOEL este ultima echipă antrenată de Marinos Ouzounidis. Grecul a mai pregătit echipe precum AEK Atena, Panathinaikos, Panionios sau Skoda Xanthi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER